
Anunț finalizare proiect
În perioada 01.03.2016-29.04.2016, Asociaţia Biounivers a implementat proiectul „Vizită de studiu în Parcul Naţional Jotunheimen pentru membrii Asociaţiei Biounivers ”, din cadrul Programului Fondul ONG în România - Fondul pentru Relaţii Bilaterale.
Prin acest proiect, Asociaţia Biounivers şi-a propus consolidarea relaţiilor bilaterale şi îmbunătăţirea cunoştinţelor membrilor săi cu privire la managementul ariilor naturale protejate şi protecţia biodiversităţii. Timp de 4 zile, membrii Asociaţiei Biounivers, au vizitat Parcul Naţional Jotunheimen şi au avut întâlniri cu organizaţii non guvernamentale din Norvegia. În urma acestor întâlniri, a fost elaborat un plan de follow-up, bazat pe obiectivele comune identificate cu organizaţiile colaboratoare din Norvegia. De asemenea, în cadrul vizitei, au fost diseminate rezultatele obţinute în cadrul proiectului ,,Conservarea biodiversității în două situri Natura 2000 prin implicarea comunităţilor locale,, finanţat în cadrul Fondului ONG în România.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Fondului ONG în România, program finanţat de Granturile SEE şi administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.fdsc.ro , www.eeagrants.org şi www.fondong.fdsc.ro
Asociaţia Biounivers
LUP Lucian – Manager de proiect, telefon: 0758248119
Fax: 0358815630, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.