PANOUL NR. 3

PĂDUREA

Ne aflăm pe tărâmul pădurilor de foioase. În jurul nostru putem întâlni umătoarele specii de arbori: carpen (Carpinus betulus), gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), jugastru (Acer campestre), cireş (Prunus avium), tei

(Tilia cordata), sau arbuști: păducelul, cornul, lemnul câinesc, dârmoxul.

Gaiţa (Garullus glandarius) aparţine clasei Aves, ordinul Passeriformes, familia Corvidae. Este o specie de pasăre cu statut controversat ȋn ceea ce priveşte foloasele. Poporul o vede ca pe o specie prădătoare, pentru că ȋn perioada de cuibărit distruge cuiburile altor păsări. Restul anului strică recolta din livezi şi grădini. Specia a fost vȃnată ȋn trecut, fiind considerată dăunătoare sau pentru trofeu, penele albastre fiind puse la pălărie, de vȃnători. De fapt, gaiţa este o specie dinamică cu rol de nod trofic, adică la această specie se intersectează o mulţime de lanţuri trofice. Reprezintă o sursă permanentă de hrană pentru consumatorii de vȃrf, ca de exemplu uliu porumbar, şoimul călător, dar şi pentru jder şi pisica sălbatică. Această specie făcȃndu-şi provizii pentru iarnă, diseminează fructe uscate şi seminţe prin pădure, mai ales alune şi ghindă. Astfel, specia este folositoare ajutȃnd la regenerarea pădurii. Gaiţa este o specie de interes comunitar.  Caracteristicile gaiței sunt petele albe și albastre de pe aripi. Trăiește în păduri de foioase și rășinoase. Este omnivoră, se hrănește în special cu insecte, dar în alimentația ei întâlnim și ouă, păsări mai mici, șopârle și broaște. Imită cu ușurință alte specii de păsări. Gaița crescută din tinerețe în jurul casei poate învăța cuvinte. Masculul și femela își construiesc împreună cuibul din crengi și paie. Comportamentul tipic al acestei specii este că lasă furnici în penaj, cu acidul formic se apără de paraziți. SPECIE OCROTITĂ DE LEGE

Foto 4


Mierla (Turdus merula) aparţine clasei Aves, ordinul Passeriformes, familia Turdidae. Este o specie de pasăre cu rol ecologic deosebit ȋn menţinerea unor indicatori ca de exemplu biodiversitatea, abundenţa, frecvenţa, biomasa, inclusiv oferta trofică. Mierla scoate 2 – 3 ponte pe an, ȋn funcţie de abundenţa hranei. De obicei, doar jumătate din progenitură ajunge la maturitate. Restul puilor cad pradă diverşilor prădători. Mierla este o specie timidă ȋn prezenţa omului, ȋn zonele ȋmpădurite, dar antropofilă ȋn localităţi. Are rol ȋn diseminarea seminţelor ȋn pădure, iarna consumȃnd mai ales măceşe. Pe timpul iernii, cea mai mare parte a populaţiei părăseşte pădurea şi se apropie de localităţi sau pleacă mai la sud, din acest punct de vedere unii specialişti o consideră o specie sedentar – migratoare. Mierla este o specie de interes comunitar. Masculul are culoarea neagră, ciocul și inelul din jurul ochilor este portocaliu, femela are culoarea brun-cafenie. Hrana o caută pe sol, care constă în nevertebrate, dar în funcție de anotimp consumă semințe și anumite tipuri de fructe. Vocea melodioasă și variată a mascului se aude de la depărtare. Mierlele sunt frecvente în parcuri, în apropierea oamenilor. Cuibul are formă de ceașcă, construit din materiale vegetale și noroi, pe arbori și arbuști. Depune 4-5 ouă verzi cu picățele, începând cu luna aprilie. SPECIE OCROTITĂ DE LEGE.

Foto 5


Şorecarul comun (Buteo buteo) aparţine clasei Aves, ordinul Accipitriformes, familia Accipitridae. Este specia cea mai frecventă de la noi, dintre răpitoarele de zi. Totuşi, specia nu ajunge la suprapopulare. Are o singură pontă pe an. De obicei, după ȋncheierea cuibăritului  supravieţuiesc doar 2 pui pentru că, clocitul ȋncepe de la depunerea primului ou şi distanţa dintre ouă este de 2 – 3 zile. Dacă hrana este suficientă toţi puii vor supravieţui. Dacă hrana nu este suficientă, puii vor muri ȋn ordinea inversă vȃrstei lor. Juvenilii de şorecar comun cad pradă altor prădători de vȃrf, ca de exemplu bufniţa şi jderul. De aceea este necesară protecţia habitatului acestei specii, pentru că şorecarul este o specie cu rol de nod trofic şi reglează nivelul populaţional al şoarecilor de cȃmp, avȃnd astfel un rol important ȋn agricultură. Şorecarul este o specie de interes comunitar. Este o pasăre cu constituție robustă, gâtul scurt, cu aripi și penajul cozii lat. Zboară în cerc pe cer căutând prada, sau folosește puncte înalte ca loc de observație. Se hrănește cu insecte, rozătoare și cu hoituri mai mici. Sunt cunoscute trei nuanțe de penaj: deschis, închis și cărămiziu. Își contruiește cuibul din crengi și rădăcini, pe arbori sau pe stânci. Femela este mai mare decât masculul, depune 2-4 ouă. Popular se numește uliu.

Foto 6

 

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.