Panoul 6 - Căprioara

PANOUL NR. 6

Căprioara (Capreolus capreolus) face parte din clasa Mammalia, ordinul Artiodactyla, familia Cervidae. Specia pare la prima vedere un animal blȃnd, neajutorat chiar, cu privirea inteligentă. De fapt, specia s-a adaptat foarte bine la influenţele antropice, formȃnd populaţii stabile ȋn pădurile de stejar pufos. O ajută corpul bine proporţionat, zvelt, capabil să se ferească de numeroşii prădători. De asemenea, toate organele de simţ sunt foarte bine dezvoltate. Văzul filtrează razele de lumină din pădure, printre genele foarte lungi de la pleoapa de sus. Auzul este fin, bazat pe urechile relativ mari, mai ȋnchise la culoare pe dinafară decȃt restul corpului. Mirosul este dezvoltat, dar o dezavantajează, dacă bate vȃntul din direcţia opusă duşmanului. Culoarea părului este adaptativă, după anotimp. Căprioara are şi numeroşi prădători naturali, dar efectivele suferă şi din cauza haitelor de cȃini vagabonzi. Lungimea corpului ajunge la 140 cm, are coada scurtă și aproximativ 50 kg la maturitate. Își schimbă coloritul în funcție de anotimp: iarna este cenușie iar vara maronie. Sub coadă și pe partea posterioară a picioarelor are o ”oglindă”, care iarna este albă iar vara gălbuie. Puiul de căprioară, iedul, se naște în mai, blana este decorată cu pete negre pe fond alb. Pe măsură ce crește devine maroniu-roșiatic. Femela, în comparație cu masculul, nu are coarne. Țapul își pierde coarnele la începutul fiecărei ierni, dar acestea încep să crească iar primăvara. Habitatul perfect al căprioarei este liziera de pădure. De obicei ele se odihnesc în timpul zilei, iar noaptea sunt active și se hrănesc. În perioada de împerechere țapul urmărește femela neîncetat și așa se formează ”cercurile de vrăjitoare”, în locurile cu culturi și în iarba cu rouă, pentru că masculul își urmărește perechea în cercuri.

Foto 12


Lăcrămioara (Convallaria majalis) este o specie de plantă erbacee, perenă prin rizom, încadrată în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Anterior, planta se afla în familia Liliaceae sau Convallariaceae. Mai este denumită și mărgăritar, dumbrăvioară, clopoțele sau iarba Sfântului Gheorghe. Denumirea științifică a lăcrămioarei se referă la locul de creștere și la perioada de înflorire, ”convallaria” înseamnă vale, ”majalis” înseamnă mai. De demult băieții și fetele strângeau buchete de lăcrămioare , deoarece se credea că această floare parfumată aduce noroc în dragoste. O altă credință populară spune că ciocârliile nu cânta primăvara până nu simt în aer mirosul lăcrămioarei. Ajuns pe buze, firul de floare provoacă o intoxicație severă. Învelișul seminței este sărac în toxine, dar semințele și florile sunt foarte otrăvitoare. Înflorește în mai-iunie.

Tulpina este înaltă de 15 – 25 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervatură arcuată. La capătul tulpinii se află o inflorescență simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens și plăcut mirositoare. Fructele sunt bace sferice, de un roșu aprins.

Poate fi întâlnită în pădurile de foioase, tufărișuri, lunci, regiunile deluroase și de câmpie din Europa, nordul Asiei și America de Nord.

Foto 13

Planta preferă umbra parțială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuști pot forma un covor. Sunt de efect în zonele umbrite, unde puține alte plante cresc. Are nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească. Preferă solurile acide sau neutre (pH 5,6 -7,5).

Toate părțile plantei, inclusiv fructele, sunt extrem de toxice. În caz de ingerare, chiar și în cantități mici, poate provoca dureri abdominale, vărsături, precum și reducerea frecvenței cardiace.

Principalele substanțe active din plantă sunt: glicozide toxice cu acțiune cardiotonică - convaloatoxină, convalozidă, convaltoxol, saponozide - convalarină, convalamarină, acizi diverși, esențe parfumate, carbonat de calciu şi uleiurile volatile.

Infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se pot folosi numai sub control medical pentru tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și amețelilor, având totodată și efecte diuretice. Orice autoterapie este contraindicată, planta fiind extrem de toxică.

Fitoterapia cu lăcrămioare este indicată deoarece are acţiune  purgativă, diuretică, antispastică, diuretică şi cardiotonică. Sub formă de infuzie sau decoct, lăcrămioarele au efecte benefice în  boli cardiace, nevralgii, manifestări neurovegetative cardiace, insuficienţă aortică, mitrală, infarct miocardic, ameţeli, dureri de cap, hipotensiune arterială, palpitaţii, cefalee, gripă şi  pneumonie. Consumul de frunze de lăcrămioară se recomandă doar cu avizul medicului.

Datorită toxicităţii crescute se recomandă utilizarea doar sub formă de preparate standardizate - conţine convalatoxină, o substanţă periculoasă deoarece poate produce şoc cardiogen prin oprirea inimii în sistolă, scade tensiunea arterială şi provoacă aritmii sau chiar  stop cardiac.

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.