PANOUL NR. 7

LOC DE ODIHNĂ ȘI POPAS


Stânjenelul de munte, caşiţa (Iris ruthenica) este o plantă erbacee din familia Iridaceae. Tulpinile au 10 – 15 cm. Frunzele de la baza tulpinii sunt lungi și înguste. În vârful tulpinii se găsește o floare albastru-violet întunecat de 5 – 6 cm lungime formată din șase diviziuni. Este un iris geofit şi mezoterm. În limba greacă iris înseamnă curcubeu. Floarea a primit acest nume de la zeița greacă Iris , divinitatea curcubeului , mesagera zeilor de pe muntele Olimp. Zeița prelua mesajele de pe tărâmul divin, invesmântată într-un nor de stropi strălucitori , le aducea pe pământ coborând de-a lungul curcubeului.

În România se găsește în locurile ierboase, marginile de pădure și uneori chiar și în regiunile inferioare până în regiunea dealurilor (în Transilvania). Înflorește în aprilie-mai. ESTE O SPECIE RARĂ.


Foto 14

Buruiana de trânji, cuibul de pasăre (Neottia nidus-avis) face parte din familia Ochidaceae.
Este o plantă erbacee, saprofită, perenă, geofită, frecventă în toată ţara prin păduri de foioase, în zonă forestieră, de la câmpie până în regiunea montană. Se mai numeşte cuibul pământului, cuibul rândunelii, cuibul rândunicii, cuibuşor, moşnegei, trânjişori. Orhideea este răspândită în Europa şi Asia.  Planta are culoare galben-maronie, frunzele apar în formă de solzi. Este o orhidee saprofită, adică extrage substanțete organice din sol cu ajutorul ciupercilor. Denumirea cuib de pasăre vine de la încrucișarea firelor de rădăcină care seamănă cu un cuib. Perioada de înflorire: mai-iunie.

Foto 15

Rădaşca (Lucanus cervus) este cel mai mare coleopter (familia Lucanidae) din fauna ţării noaştre şi este întâlnită în ROSCI0147 Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău. Are un aspect foarte caracteristic, în ceea ce priveşte morfologia aparatului bucal. Masculul are mandibulele hipertrofiate, asemănătoare coarnelor unui cerb, de unde şi numele de specie – cervus. Dimorfismul sexual este foarte accentuat, femela are mandibulele mult mai mici, rămânând totuşi hipertofiate. Femela este de asemenea mai mică în talie decât masculul, de 40 - 50 mm lungime. Adulţii au o perioadă scurtă de viaţă, emerg din camera pupală toamna, dar nu o părăsesc pe aceasta decât în primăvara următoare. Perioada de zbor este de obicei situată între mijlocul lunii mai şi mijlocul lunii iulie. Există o serie de abateri de la această perioadă, în funcţie de temperatura din anul respectiv şi de poziţia geografică a habitatului insectei.

Foto 16

Adulţii nu-şi pot folosi mandibulele datorită hipertrofierii lor, ei ling seva plantelor din pădure sau consumă sucuri dulci care se scurg din fructe.

Adulţii emerg defazat în funcţie de sex, primii fiind masculii. Femelele apar mai târziu. Masculii se luptă între ei pentru a avea acces la femele în scopul reproducerii. Femelele emană un feronom atractant care este perceput de masculii care încep să le caute.Masculii se lansează în zbor de obicei din vârful unui arbore sau de pe o clădire, zborul este în poziţie vericală. Femelel zboară mult mai rar, mai ales pentru a căuta locuri favorabile ovipozitării.

Ca prădători ai speciei cel mai frecvent se menţionează păsările din familia Corvidae, în special coţofana. De asemenea pisicile sunt prădători mai ales pentru exemplarele care trăiesc în păduri din apropierea zonelor locuite.

Ecologie:

Specia trăieşte în păduri de foioase, în special quercinee. A fost însă semnalată şi pe alte specii cum ar fi: Acer platanoides, Carpinus betulus, Cotoneaster sp., Crataegus monogyna, Fagus sylvatica, Ligustrum ovalifolium, Malus sp., Prunus avium, Prunus domestica ssp. Dom, Prunus domestica ssp. Ins., Prunus domestica x spinosa, Pyrus pyraster, Pyrus sp., Quercus sp., Robinia pseudacacia, Sambucus nigra, (Percy, 2000).

Etologie:

Adulţii au un comportament crepuscular, perioadă în care sunt activi. În timpul zilei stau în repaus pe ramurile sau trunchiurile arborilor, eventual în frunzar. Pentru a putea să zboare corpul indivizilor trebuie să se încălzească. Din acest motiv în zilele reci pot să nu ajungă la temperatura necesară funcţionării musculaturii de zbor, fapt care poate avea repercursiuni negative asupra cuplării şi ovipozitării. Adulţii nu sunt prea activi în zilele ploioase, în special masculii nu zboară în aceste condiţii. De asemenea în cazul zilelor cu vând puternic masculii evită să zboare (Fremlin & Fremlin, 2010).

Femelele depun ouăle pe lemn putred. Larvele se dezvoltă pe lemn în descompunere (arbori doborâţi, tăiaţi, în curs de putrefacţie, dar şi în rumeguş de lemn, compost etc.). durata dezvoltării larvare este de 4 - 6 ani. Durata dezvoltării larvale este influenţată de calitatea hranei disponibile. Larva la sfârşitul ultimului an de dezvoltare se împupează în sol. Adultul emerge în camera pupală toamna, dar nu iese din ea până în primăvara următoare.

Statut de conservare:

În prezent populaţiile de rădaşcă sunt în regres, în multe zone din aria de răspândire, în principal datorită exploatării pădurilor de foioase şi dispariţiei habitatului de reproducere, format din lemn în descompunere. Din aceste motive specia a fost introdusă în Anexa II a Directivei Habitate a Uniunii Europene şi în Convenţia de conservare a speciilor şi habitatelor naturale de la Berna (1979).
      

 

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.