PANOUL NR. 8
CIOCĂNITOAREA

Toate speciile de ciocănitori sunt sedentare, excepţie face capȋntortura (Jynx torquilla), care este migratoare, oaspete de vară. Fac parte din clasa Aves, ordinul Piciformes, familia Picidae. Dintre speciile de ciocănitori la care se face referire: capȋntortura, ciocănitoarea sură,  ciocănitoarea pestriţă mare şi ciocănitoarea neagră sunt specii palearctice, iar ciocănitoarea verde şi ciocănitoarea de stejar sunt specii europene. Ciocănitorile cuibăresc în scorburi dăltuite de fiecare specie ȋn parte, care ulterior vor deveni cuiburi naturale pentru o gamă variată de păsări. De aceea dintre măsurile de conservare pe termen lung, cea mai potrivită este promovarea conectivităţii dintre speciile de ciocănitori cu speciile native de arbori şi ȋnlocuirea progresivă a speciilor de arbori invazivi cu speciile autohtone tradiţionale. Aici amintim, ȋn special teiul (genul Tilia sp.), arţarul (genul Acer sp.), ulmul (genul Ulmus sp.) şi frasinul (genul Fraxinus sp.). O măsură eficientă pe termen scurt este identificarea, monitorizarea şi conservarea a minim 10 arbori nativi, maturi/ hectar, cu diametrul de minim 40 cm. Astfel se poate realiza o inventariere a zonelor de cuibărit actuale şi potenţiale. Ciocănitoarea este una din cele mai cunoscute păsări din lume. În fauna ţării noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocănitori iar în lume aproximativ 300. Este foarte folositoare livezilor și pădurilor, pentru că distruge o serie de insecte dăunătoare. Ea se mai numește și "doctorul pădurilor". Unealta ei de lucru este ciocul lung și puternic, care reprezintă o unealtă universală, servind ca târnăcop, ciocan, rindea ori daltă. Cu el ciocănește mereu în căutarea larvelor de sub scoarta copacilor. Datorită auzului ei fin reușește să depisteze dăunătorii cu mare precizie. După localizare intră în acțiune unealta universală în timp ce limba lipicioasă și lungă cercetează fiecare șănțuleț și astfel prada nu mai are scăpare. Ciocănitoarele cuibăresc în scorburi.

Ghionoaia verde (Picus viridis) este o specie răspȃndită la liziere de pădure, vii şi livezi tradiţionale, dar preferă şi arborii mari de pe pajişti. Poate fi ȋntȃlnită şi ȋn zăvoaiele mature situate de-a lungul văilor. Ambele sexe au roşu pe cap, masculul se deosebeşte totuşi de femelă prin dunga roşie pe fondul negru al “mustăţii”, de sub ochi. Această “mustăţă” este doar neagră, la femelă. Se hrăneşte cu ouă, larve şi insecte din trunchiuri de arbori, dar caută cu lăcomie furnici şi pupele lor, mai ales toamna şi iarna, pe pajişti. Specie de interes comunitar.

Foto 14

Ghionoaia sură (Picus canus) este o specie mult mai retrasă şi răspȃndită ȋn păduri cu poieni foarte largi din zone colinare şi păduri compacte ȋn zonele premontane. De asemenea, preferă arborii bătrȃni pentru dăltuirea cuibului. Doar masculul are roşu pe cap, pata de pe creştet fiind mai mica decȃt la ciocănitoarea verde, iar la femelă lipseşte.  Ciocănitoarea sură este mult mai timidă decȃt cea verde şi se deosebeşte de aceasta şi prin cȃntecul mai monoton, cu note mai slabe care se termină cu o scădere evidentă ȋn tonalitate. Strigătele de primăvară la ciocănitoarea verde se terminăȋn crescendo. Răspȃndită şi ȋn parcurile ȋntinse, această specie nu este o specialistă a consumului de furnici, deşi poate fi văzută deseori la sol. Specie de interes comunitar, cu regim deosebit de protecţie.

Foto 15

Ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major) este specia cea mai răspȃndită specie de ciocănitoare, omniprezentă ȋn toate zonele forestiere. Caută cu asiduitate arborii găunoşi, atacaţi de carii, de unde extrage hrana cu ajutorul limbii special adaptate la acest mod de hrănire. Iarna se hrăneşte şi cu seminţe sau fructe uscate. Ciocănitoarea pestriţă mare bate frecvent şi puternic darabana. Deosebirea principală a acestei specii faţă de restul ciocănitorilor pestriţe este pata roşie care se ȋntȃlneşte numai la mascul şi este situată exact pe ceafă. Mai are o pată albă pe obraz care este complet ȋncadrată de o bordură neagră, pe cȃnd la restul ciocănitorilor pestriţe această pată se continuă pe gȃt. Deşi este o specie sedentară face deplasări ample prin pădure, ȋn funcţie de oferta de hrană. Specie de interes comunitar.

Foto 16

Ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius) după cum arată şi numele, această specie de ciocănitoare este răspȃndită mai ales ȋn pădurile de stejar. Deosebirea principală a acestei specii faţă de restul ciocănitorilor pestriţe este pata roşie care se ȋntȃlneşte la ambele sexe pe creştet, iar “mustaţa” de sub ochi nu ajunge pȃnă la cioc. Spre deosebire de alte ciocănitori bate darabana extrem de rar şi ciocăniturile sunt slabe pentru că şi ciocul acestei specii este mai slab dezvoltat. Se hrăneşte din trunchiuri de arbori, dar poate fi văzută şi culegȃnd ouă şi larve din vȃrful coronamentului, mai ales de pe crengile uscate cu frunze uscate, persistente, cum este cazul stejarului. Specie de interes comunitar, cu regim deosebit de protecţie.

Foto 17

Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius) este o specie mai răspȃndită iniţial ȋn zone montane şi premontane, aflată ȋn prezent ȋn expansiune ȋn toate zonele forestiere, inclusiv ȋn şirurile de arbori aflaţi de-a lungul rȃurilor. Deşi este cea mai mare specie de ciocănitoare este greu de observant datorită comportamentului ei ascuns. Se hrăneşte şi pe cioate sau trunchiuri căzute la pămȃnt. Ciocănitoarea neagră sau negraica are un cȃntec de alarmă ȋn timpul zborului, restul ciocănitorilor nu scot sunete ȋn zbor, ci doar cȃnd stau pe copaci. Zborul acestei specii de ciocănitori este continuu, pe cȃnd la restul ciocănitorilor este ondulatoriu. Specie de interes comunitar, cu regim deosebit de protecţie.

Foto 18

 

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.