PANOUL NR. 8
MAMIFERE DIN PĂDURE

Jderul (Martes martes)  face parte din clasa Mammalia, ordinul Carnivora, familia Mustelidae. Este considerat cel mai redutabil şi feroce prădător din pădurile de stejar. Puţini locuitori ai pădurii pot scăpa de colţii lui ascuţiţi. Poate vȃna de la păsărele mărunte la fazan, de la şoareci de pădure, veveriţă, pȃnă la puii de căprioară. Un avantaj este şi faptul că vȃnează noaptea, cȃnd se apropie de pradă, fără ca aceasta să simtă ceva. Greu de observat, se expune mai mult primăvara ȋn perioada de reproducere, cȃnd pot să aibă loc lupte ȋntre masculii rivali. Neajunsul pădurii sunt lipsa scorburilor, locul preferat pentru naşterea puilor, odihnă şi adăpost. Jderul a fost vȃnat intens mai ales pentru pielea sa de bună calitate, fiind cu atȃt mai valoroasă cu cȃt era vȃnat de la o altitudine mai mare. Specia a fost capturată, mai ales ȋn trecut, ȋn capcanele vȃnătorilor şi braconierilor, de care nu s-a putut ferii cu toată viclenia lui. Lungimea corpului este de 50 cm, greutatea corporală este de 1,8 kg. Gâtul și pieptul sunt de culoare galbenă, blana este maro. Coada este lungă, pufoasă. Urechile sunt remarcabil de proeminente, au conturul galben-lucios. Cu ghearele puternice se cațără ușor pe arbori, tălpile sunt păroase. Habitatul jderului este pădurea. Este un animal ager, poate să sară 4 m în lungime. Ca loc de odihnă folosește vizuini largi, cuiburi de veverițe și cuiburi de păsări. Vânează și ziua și noaptea, hrana constă din rozătoare și păsări. ESTE O SPECIE OCROTITĂ.

Foto 17

Bursucul sau viezurele (Meles meles) face parte din clasa Mammalia, ordinul Carnivora, familia Mustelidae. Este ușor de identificat după forma de con a corpului și după coloritul specific de alb-negru pe cap. Dungile negre pornesc de pe urechi, străbat ochii și ajung pe bot. Bursucul este prezent în toate pădurile din țara noastră. Este activ noaptea, de aceea este greu de observat. Vizuina bursucului se numește cetate și pătrunde la 5 metri adâncime în pământ. Vizuina subterană este tapetată cu frunze și iarbă uscată. În timpul iernii este mai puțin activ, doarme mult, dar nu hibernează propriu-zis. Este un mamifer omnivor. Puii se nasc la sfârșitul iernii.Specia are un comportament discret şi izolat, fiind folositor prin faptul că prin alimentaţia lui omnivoră, curăţă locul de o serie de animale mai mult sau mai puţin dăunătoare omului. Cȃnd este deranjat se ascunde ȋn vizuini foarte adȃnci, săpate de obicei ȋn maluri şi dȃmburi, mai ales la marginea pădurii. Galeriile servesc la diverse scopuri, inclusiv ca măsuri de prevedere pe unde să iasă ȋn caz de nevoie sau drept guri de aerisire. Vizuina este căptuşită cu frunze, iar contrar unor credinţe din popor, bursucul este un animal foarte curat. După perioada de reproducere şi ȋngrijire a puilor, masculul se separă de familie şi de asemenea şi puii devin destul de repede independenţi faţă de părinţi. Bursucul a fost vȃnat şi persecutat, ȋn trecut, fiind considerat dăunător şi pentru pielea lui foarte rezistentă. Spre toamnă, preocuparea de bază a speciei este de a acumula grăsime sub piele, necesară somnului de iarnă.

Foto 18

Mistreţul (Sus scrofa) face parte din clasa Mammalia, ordinul Artiodactyla, familia Suidae. Specia trăieşte de obicei cu familia numeroasă, formată din mai multe generaţii. Perfect adaptat la viaţa din pădure, are botul numit şi rȃt, principala armă, atȃt pentru apărare cȃt şi pentru procurarea hranei. Pentru apărare ȋl ajută şi pielea groasă, acoperită cu păr. Igiena pielii este menţinută prin scăldători mocirloase existente şi ȋn pădurile de stejar. Mȃlul din bălţi omoară eventualii paraziţi. Trofeul speciei ȋl reprezintă blana şi colţii situaţi pe mandibulă, ȋncovoiaţi ȋn sus spre exteriorul fălcii. Aceştia sunt şi o armă periculoasă, putȃnd penetra pielea oricărui duşman. Cu toată rezistenţa speciei, mistreţul este destul de sensibil la unele boli, de exemplu la pestă porcină. De aceea se impune o monitorizare regulată a pădurii pentru a semnala la timp orice dezechilibru care ar putea să apară. Nu are duşmani naturali ȋn pădurile de foioase, doar puii fiind mai expuşi. Mistreţul este o specie activă pe tot parcursul anului, inclusiv iarna. Lungimea corpului este de obicei 150 cm, iar greutatea medie de 160 kg, dar în Carpați poate să ajungă la 350 kg. Aspectul și forma mistrețului nu poate fi confundat cu nici un alt animal din țara noastră. Coloritul variază de la negru la maro-roșiatic. Vierul prezintă colți înfiorători cu care se apără și îi folosește pe post de armă. Prezența mistrețului se poate simți din cauza mirosului specific și se pot observa locurile săpate de acesta. Preferă pădurile întinse, care îi conferă hrană și adăpost. Mistreții trăiesc în ciurdă. Conducătorul ciurdei este întotdeauna o scroafă bătrână. Ciurda este formată din scroafe, godaci și purcei, masculii se alătură doar în perioada de împerechere. Mistrețul este un animal omnivor. Scroafa înainte de a făta își amenajează un loc cu materiale moi. Purceii prezintă dungi longitudinale pe corp.

Foto 19

 

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.