PANOUL NR. 9
INTERESANTA LUME A INSECTELOR

Foto 19Rădaşca (Lucanus cervus) este cel mai mare coleopter (familia Lucanidae) din fauna ţării noaştre şi este întâlnită în ROSCI0147 Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău. Este cel mai mare gândac din țara noastră. Caracteristice sunt mandibulele mari și roșcate ale masculului, care seamănă cu coarne de cerb și pot fi mișcate ca un clește. La exemplare mari, lungimea coarnelor poate atinge aproape jumătate din lungimea totală a gândacului. Femelele sunt ceva mai mici decât masculii și nu au „coarne”. În schimb, au un „clește” mic de care se folosesc pentru a procura hrană. Trăiesc mai ales în pădurile de stejar. În credința populară zborul în timpul zilei a gândacului prevestește furtuna. SPECIE OCROTITĂ DE LEGE.

Are un aspect foarte caracteristic, în ceea ce priveşte morfologia aparatului bucal. Masculul are mandibulele hipertrofiate, asemănătoare coarnelor unui cerb, de unde şi numele de specie – cervus. Dimorfismul sexual este foarte accentuat, femela are mandibulele mult mai mici, rămânând totuşi hipertofiate. Femela este de asemenea mai mică în talie decât masculul - 40-50 mm lungime. Adulţii au o perioadă scurtă de viaţă, emerg din camera pupală toamna, dar nu o părăsesc pe aceasta decât în primăvara următoare. Perioada de zbor este de obicei situată între mijlocul lunii mai şi mijlocul lunii iulie. Există o serie de abateri de la această perioadă, în funcţie de temperatura din anul respectiv şi de poziţia geografică a habitatului insectei.

Adulţii nu-şi pot folosi mandibulele datorită hipertrofierii lor, ei ling seva plantelor din pădure sau consumă sucuri dulci care se scurg din fructe.

Adulţii emerg defazat în funcţie de sex, primii fiind masculii. Femelele apar mai târziu. Masculii se luptă între ei pentru a avea acces la femele în scopul reproducerii. Femelele emană un feronom atractant care este perceput de masculii care încep să le caute.Masculii se lansează în zbor de obicei din vârful unui arbore sau de pe o clădire, zborul este în poziţie vericală. Femelel zboară mult mai rar, mai ales pentru a căuta locuri favorabile ovipozitării.

Ca prădători ai speciei cel mai frecvent se menţionează păsările din familia Corvide, în special coţofana. De asemenea pisicile sunt prădători mai ales pentru exemplarele care trăiesc în păduri din apropierea zonelor locuite.

Ecologie:

Specia trăieşte în păduri de foioase, în special quercinee. A fost însă semnalată şi pe alte specii cum ar fi: Acer platanoides, Carpinus betulus, Cotoneaster sp., Crataegus monogyna, Fagus sylvatica, Ligustrum ovalifolium, Malus sp., Prunus avium, Prunus domestica ssp. Dom, Prunus domestica ssp. Ins., Prunus domestica x spinos, Pyrus pyraster, Pyrus sp., Quercus sp., Robinia pseudacacia, Sambucus nigra, (Percy, 2000).

Etologie:

Adulţii au un comportament crepuscular, perioadă în care sunt activi. În timpul zilei stau în repaus pe ramurile sau trunchiurile arborilor, eventual în frunzar. Pentru a putea să zboare corpul indivizilor trebuie să se încălzească. Din acest motiv în zilele reci pot să nu ajungă la temperatura necesară funcţionării musculaturii de zbor, fapt care poate avea repercursiuni negative asupra cuplării şi ovipozitării. Adulţii nu sunt prea activi în zilele ploioase, în special masculii nu zboară în aceste condiţii. De asemenea în cazul zilelor cu vând puternic masculii evită să zboare (Fremlin & Fremlin, 2010).

Femelele depun ouăle pe lemn putred. Larvele se dezvoltă pe lemn în descompunere (arbori doborâţi, tăiaţi, în curs de putrefacţie, dar şi în rumeguş de lemn, compost etc.). durata dezvoltării larvare este de 4-6 ani. Durata dezvoltării larvale este influenţată de calitatea hranei disponibile. Larva la sfârşitul ultimului an de dezvoltare se împupează în sol. Adultul emerge în camera pupală toamna, dar nu iese din ea până în primăvara următoare.

Statut de conservare:

În prezent populaţiile de rădaşcă sunt în regres, în multe zone din aria de răspândire, în principal datorită exploatării pădurilor de foioase şi dispariţiei habitatului de reproducere, format din lemn în descompunere. Din aceste motive specia a fost introdusă în Anexa II a Directivei Habitate a Uniunii Europene şi în Convenţia de conservare a speciilor şi habitatelor naturale de la Berna (1979).


Fluture Sailor comun (Neptis hylas) este o specie diurnă, de interes comunitar,  protejat conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007. Bătăile aripilor sunt scurte, aproape orizontale, dând o senzație că alunecă în aer. Aripile anterioare sunt negre cu pete triunghiulare albe. S-a observat că poate emite anumite sunete, a căror importanță nu a fost încă identificată. Are două generații pe an, între mai-iunie și iulie-septembrie. Ouăle sunt depuse unul câte unul pe specii de leguminoase. SPECIE OCROTITĂ DE LEGE. Se mai numeşte şi fluturele zebră, după dungile alb – negre de pe aripi. Ouăle sunt depuse pe plante din genul Lathyrus sp., cu care se şi hrănesc larvele. Acestea se mai hrănesc şi cu frunze de salcȃm. Adulţii preferă luminişurile de pădure cu multă lumină şi căldură la sol. Vulnerabilitatea speciei constă ȋn schimbarea gospodăririi tradiţionale a habitatelor şi igienizarea prin tăieri a tufelor de pe păşuni şi liziere de pădure.

Foto 20


Fluturele – argus (Plebejus argus) este cel mai mic future diurn, dintre cele 3 specii ale genului. Se recunoaşte după tivul lat şi ȋntunecat de pe marginea aripilor albastre, de la mascul.

În zilele însorite zboară aproape tot timpul, fără odihnă. Este fluturele dealurilor deschise, înierbate. Aripile masculului sunt albastre cu nuanță cafenie, aripile femelei sunt maronii, decorate cu multe puncte. De obicei zboară dimineața sau după masă. Ouăle sunt depuse pe sol sau aproape de sol. Au trei generații pe an, se pot observa începând din luna mai până în septembrie. Specialiştii disting un spin caracteristic pe tibia piciorului anterior, ȋn lipsa acestuia determinarea sigură se poate face după armătura genitală. Specia ȋşi depune ouăle pe plante leguminoase, din pajişti stepice şi mezofile. Ziua se pot aduna pe solul umed, unde formează agregate de zeci de indivizi, uneori şi cu alte specii de fluturi. Au afinitate pentru pajişti unde se găsesc muşuroaie de furnici din genul Lasius sp., unde larvele fluturelui pot fi adoptate de furnici. Acest comportament protejează larva fluturelui de diverşi paraziţi. Acest fenomen se numeşte mirmecofilie dar nu este obligatoriu pentru specie.

 

Conservarea biodiversității în doua situri ”Natura 2000” prin implicarea comunităţilor locale

logo fonduri norvegiene
fundatia pentru parteneriat
logo fondul ong
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informației prezentate revin inițiatorilor website-ului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.